Supravieејuire -

Iarna în Munții Făgăraș nu iartă pe nimeni, iar Radu tocmai învăța această lecție în cel mai dur mod posibil. O rafală de vânt l-a izbit în piept, tăindu-i respirația, în timp ce albul orbitor al viscolului ștergea orice urmă a potecii. Era singur, iar muntele părea să se strângă în jurul lui ca o menghină de gheață.

Spre dimineață, vântul s-a domolit. Radu a ieșit din bârlogul de zăpadă, cu fața arsă de ger și mișcări de marionetă ruginită. Cerul era de un albastru crud, ireal de curat. Departe, în vale, a zărit o dâră subțire de fum.

Supraviețuirea nu fusese un salt spectaculos peste abis, ci o succesiune de pași mici, făcuți atunci când totul îi spunea să se oprească. Radu era viu, iar muntele, tăcut, îi oferise cea mai importantă lecție: viața se măsoară în următoarea suflare. SupravieЕЈuire

Orele s-au scurs într-o agonie de tremurături necontrolate. Pentru a rămâne treaz, a început să-și spună povești cu voce tare, să recite poezii uitate din școală, să-și planifice viitorul până la cel mai mic detaliu. Fiecare respirație era o victorie.

Avea nevoie de adăpost. Cu ultimele fărâme de energie, a început să sape în zăpada acumulată lângă o jepi. Nu era un iglu de poveste, ci o grotă strâmtă, suficientă cât să-l ferească de vântul care tăia ca un brici. Odată intrat, liniștea a devenit asurzitoare. Iarna în Munții Făgăraș nu iartă pe nimeni,

nu este despre eroism, ci despre încăpățânare.

Nu a alergat. A pășit rar, calculat, economisind fiecare gram de putere. Când a ajuns în dreptul primei cabane, nu a simțit euforie, ci doar o recunoștință profundă față de propriul corp care refuzase să cedeze. Spre dimineață, vântul s-a domolit

Dorești să continui povestea cu acestei experiențe sau vrei să schimbăm decorul într-un mediu urban de supraviețuire?